Casa de Cultură a Studenților Târgu Mureș, este situată într-o zonă frumoasă a orașului, aproape de universități și căminele studențești. Ne găsiți în clădirea Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, pe strada Nicolae Grigorescu nr. 19, la etaj. Avem un mic atelier de creație, două săli de dans / sport, un spațiu drăguț amenajat pentru lectură sau micile ședințe cu studenții și un hol generos în care se pot organiza seri de jocuri de societate, pentru relaxarea studenților.
Ne bucurăm de existența unei săli de spectacole la parterul clădirii și o bună colaborare cu Centrul Cultural „Mihai Eminescu” pentru închirierea acesteia, când avem spectacole, festivaluri sau alte evenimente mari, care necesită o scenă și mult public.
Ușile noastre sunt mereu deschise pentru tinerii care doresc un loc de relaxare, activități cultural-artistice și sportive sau un sprijin de la oameni deschiși, gata să-i asculte, înțeleagă și ajute.
Vă așteptăm cu drag!