În perioada 1-3 octombrie 2021, Casa de Cultură a Studenților din Târgu Mureș, organizează Tabăra de Creație Foto – Pictură, cu tema ,,Vis de toamnă. Tabăra va fi în frumoasa stațiune, Sovata.

Ne adresăm tinerilor, în special studenților, care sunt atrași de arta fotografică sau/și iubesc pictura.

Trăind într-o lume digitizată, în care, probabil nu există tineri fără telefoane mobile dotate cu camere foto tot mai performante, cu siguranță mulți cochetează cu fotografia, dar câți au studiat, arta fotografică?

Există persoane care iubesc pictura, dar poate nu au îndrăznit niciodată să picteze. Unii nu știu de unde și cum să înceapă. Alții nici nu s-au gândit, că ar putea crea ceva frumos, cu o simplă pensulă, o coală de hârtie și niște acuarele.

Dorim să oferim studenților și tinerilor ocazia de a învăța, cât mai multe despre arta fotografică și despre pictură. Vom pune accentul pe înțelegerea compoziției, tehnicile și materialele folosite, modul de poziționare în raport cu lumina și nu în ultimul rând pe creativitate.

Cadrul natural de la Sovata, în cromatica toamnei, ne îndeamnă spre visare, muzică și frumos. Invităm studenții/tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani să vină la Sovata, pentru a crea un vis frumos de toamnă.

Înscrierile se fac prin completarea fișei de înscriere și a declarației de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (online sau la sediul CCS) și trimiterea acestora împreună cu două fotografii sau desene/picturi (fotografiate) pe adresa de e-mail: ccstargumures@gmail.com, până în data de 27 septembrie 2021.

NECESARE ÎNSCRIERII:

  • Fișa de înscriere o găsiți AICI.
  • Declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal o găsiți AICI
  • + 2 fotografii și/sau picturi/desene realizate de participant
Regulament-Tabara-de-creatie-Foto-Pictura

În funcție de fotografiile primite, se va face o selecție a participanților, locurile din tabără fiind limitate.

Cazarea și masa concurenților, vor fi suportate de către organizatori.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0265.216.066 sau prin trimiterea unui e-mail cu subiectul Tabăra de Creație Foto – Pictură 2021, la adresa de e-mail: ccstargumures@gmail.com.

Vă așteptăm cu drag!

Categorii: Evenimente